CE HAR MĂREȚ!


Ce har măreț că am vedere,
Că pot s-admir tot ce-i în jur:
Superbul răsărit de soare
Și-apusul lui de la amurg.

Ce har măreț că pot s-aud
Duiosul tril de ciocârlie,
Care străbate-ntregul prund
Și îl îmbracă-n voioșie.

Ce har măreț că pot vorbi,
Că n-am o limbă încurcată,
Ca astfel tot ce pot rosti
Să fie înțeles de-ndată.

Ce har măreț că pot gusta
Din bunătăți zi după zi.
Luându-le, eu voi putea
Să mă hrănesc spre a trăi.

Ce har măreț că pot simți
Tot ce ating sau mă atinge,
Pot să gândesc și pot iubi,
Pot să zâmbesc, dar pot și plânge.

Prin harul Tău mi-ai dat de toate
Cu un cântar nemăsurat.
Realizez, privind de-aproape,
Cât sunt de binecuvântat.

Si totuși, harul cel mai mare
E să Te văd în tot și-n toate,
S-aud vocea-Ți mângâietoare,
Să-Ți pot vorbi și-n zi și-n noapte.

Să gust din marea-Ți bunătate
Ce mi-o oferi în orice zi
Și să Te simt mereu aproape,
Să nu-ncetez a Te iubi.

Iar când al trâmbiței semnal
Va răsuna și pentru mine,
Să spun, pe-al veșniciei mal, :
„Ce har măreț să fiu cu Tine!”